Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 a participat, în perioada 12 – 13 noiembrie 2024, la conferința finală a Programului „Provocări în sănătatea publică la nivel european”, finanțat prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2014-2021. Evenimentul a adus laolaltă reprezentanți ai autorităților de sănătate publică, ai sectorului social și ai organizațiilor internaționale pentru a prezenta și discuta soluții inovative și bune practici dezvoltate în diverse proiecte.
În cadrul conferinței, DGASPC Sector 6 a prezentat proiectul „SAFE – Sănătate, Accesibilitate, Facilitate, Educație”, care a fost implementat pentru a îmbunătăți accesul categoriilor vulnerabile la programe de prevenire și servicii de sănătate. Proiectul a fost evidențiat ca un model de bune practici, subliniind succesul unei abordări integrate și adaptate la nevoile comunității locale.
Despre proiectul SAFE
Proiectul SAFE are scopul de a dezvolta un model sustenabil de suport pentru sănătatea persoanelor aparținând unor categorii vulnerabile, cu accent pe prevenire, accesibilitate și incluziune socială. DGASPC Sector 6 a implementat această inițiativă pentru a asigura accesul la servicii esențiale într-un mod integrat și personalizat, contribuind astfel la bunăstarea a mii de mebri ai comunității.
Printre rezultatele proiectului enumerăm:
Despre Programul „Provocări în sănătatea publică la nivel european”
Programul este susținut prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2014-2021, având drept obiectiv principal îmbunătățirea sănătății publice în țările partenere. Conferința finală a reunit experți, oficiali și reprezentanți ai organizațiilor internaționale pentru a împărtăși lecțiile învățate și pentru a explora perspectivele viitoare în dezvoltarea serviciilor de sănătate și asistență socială.
Dacă ai domiciliul în București și îndeplinești una din următoarele condiții:
Persoane de gen feminin, eligibile pentru Screening Cancer de Sân:
Vino și înscrie-te în proiect.
Dacă printre cei din jurul tău sunt persoane aparținând unor categorii vulnerabile, sfătuiește-i să se îndrepte fără ezitare către Centrul de sănătate multifuncțional Sfântul Nectarie.
Află cum te poți înscrie!
Sună la 021.9970 sau intră pe safe.dgaspc6.ro.
Proiectul este coordonat de Ministerul Sănătății și derulat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, în parteneriat cu Fundația Estuar și Centrul Multifuncțional de Sănătate Sfântul Nectarie, fiind finanțat prin programul ”Provocări în sănătatea publică la nivel european” – Mecanismul Financiar SEE 2014-2021”, cu un buget total de 1.039.614 Euro.
Pentru mai multe detalii referitoare la granturile SEE şi norvegiene, vă rugăm să vizitaţi http://ro-sanatate.ms.ro, www.eeagrants.org, www.eeagrants.ro sau www.norwaygrants.ro.
Data publicării: 15 nov 2024