Vizitele la medic sunt mai puțin stresante și salvează vieți la Centrul de Sănătate ”Sfântul Nectarie” din Sectorul 6!

Vizitele la medic sunt mai puțin stresante și salvează vieți la Centrul de Sănătate ”Sfântul Nectarie” din Sectorul 6!

Doamna B. are 67 de ani și face parte din miile de cetățeni ce au acces în mod gratuit la consultații de medicină internă și radiologie, fără a avea nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie, în cadrul proiectului SAFE.

Din anul 2017, de când a fost diagnosticată cu afecțiuni precum cancer mamar, afecțiuni ale inimii, afecțiuni endocrine, unele dintre ele necesitând intervenții destul de complicate, drumurile la medic au fost dese și necesare pentru a avea o calitate a vieții satisfăcătoare.

Pacienta ne-a povestit cât de mulțumită a fost în acești ani când sănătatea dumneaei a fost precară, pentru că a găsit în clinica noastră o echipă medicală bine pregătită și cu înțelegere pentru pacienți, o ambianță de calm și încredere că sănătatea este pe primul loc.

A vorbit cu entuziasm despre consultația de la medicină internă, precum și despre oportunitatea pe care programul SAFE le-o oferă multor cetățeni care poate nu și-ar permite să acceseze atât de des servicii medicale de calitate, mai ales de radiologie.

La finalul întâlnirii noastre, le-a transmis un mesaj tuturor cetățenilor să se înscrie în programul derulat prin Centrul de Sănătate ”Sfântul Nectarie”, pentru că un control de rutină poate salva vieți. Orice afecțiune care se descoperă în faza incipientă, se poate vindeca.

Ce găsești la noi?

  • Servicii medicale decontate de CNAS în baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau cu plată;
  • Consultații gratuite și radiografii gratuite la indicația medicului specialist în cadrul programului SAFE;
  • Servicii medicale gratuite sau cu plată parțială persoanelor cu venituri mici din comunitate.

Te așteptăm la Centrul de Sănătate “Sfântul Nectarie” care este o unitate medicală aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 și a Primăriei Sectorului 6!

Ne găsești în Bulevardul Uverturii nr. 81, cartierul Militari.

Pentru mai multe detalii și programări ne poți contacta la 031.9593

Proiectul este coordonat de Ministerul Sănătății și derulat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, în parteneriat cu Fundația Estuar  și Centrul Multifuncțional de Sănătate Sfântul Nectarie, fiind finanțat prin programul ”Provocări în sănătatea publică la nivel european” – Mecanismul Financiar SEE 2014-2021”

Proiectul dispune de un buget total de 1.000.000 Euro.

Pentru  mai  multe detalii  referitoare la granturile SEE şi norvegiene, vă rugăm să vizitaţi  http://ro-sanatate.ms.rowww.eeagrants.orgwww.eeagrants.ro sau www.norwaygrants.ro.

 

Data publicării: 7 mar 2024