Pentru sănătatea mintală, împotriva stigmatizării

Pentru sănătatea mintală, împotriva stigmatizării

Fundația Estuar, partenerii noștri în cadrul proiectului SAFE – Sănătate, Accesibilitate, Facilitate, Educație, și-a asumat o componentă deosebit de importantă și anume aceea a dezvoltării unor servicii integrate de sănătate mintală.

Echipa Estuar a depășit numeroase provocări, inclusiv aceea a stigmatizării și discriminării față de persoanele cu probleme de sănătate mintală. Peste 100 de persoane au beneficiat direct de pe urma serviciilor oferite, înregistrând îmbunătățiri notabile în gestionarea afecțiunilor mintale, creșterea complianței la tratament și dezvoltarea abilităților de viață independentă.

Specialiștii proiectului au gestionat cu succes și situații de criză, cum ar fi crizele psihotice sau suicidare, oferind intervenții prompte și eficiente. Proiectul a fost de asemenea un catalizator pentru îmbunătățirea relațiilor sociale și profesionale ale beneficiarilor, mulți dintre aceștia reușind să se reintegreze în activitatea profesională sau să își îmbunătățească situația financiară.

Un punct forte al proiectului a fost integrarea serviciilor de sănătate mintală într-un cadru interdisciplinar, asigurând o abordare holistică și eficientă. Activitățile de grup, precum Grupul de Suport și Psihoeducație și programul Școala Părinților, au fost esențiale în educarea și sprijinirea beneficiarilor și familiilor acestora.

Proiectul SAFE poate fi considerat un exemplu de bună practică în domeniul sănătății mintale, demonstrând importanța abordărilor integrate și a suportului continuu pentru persoanele cu afecțiuni mintale și familiile lor.

 

Proiectul este coordonat de Ministerul Sănătății și derulat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, în parteneriat cu Fundația Estuar și Centrul Multifuncțional de Sănătate Sfântul Nectarie, fiind finanțat prin programul ”Provocări în sănătatea publică la nivel european” – Mecanismul Financiar SEE 2014-2021”

Proiectul se va derula pe o perioadă de 18 luni, având un buget total de 1.000.000 Euro.

Pentru  mai  multe detalii  referitoare la granturile SEE şi norvegiene, vă rugăm să vizitaţi ro-sanatate.ms.rowww.eeagrants.orgwww.eeagrants.ro sau www.norwaygrants.ro.

 

Data publicării: 25 apr 2024